Home » 5 sfaturi pentru un interviu de succes într-un job nou
Știm cât de emoționat ești pentru interviul care urmează. Și pentru că vrem să te ajutăm să mergi plin de încredere și pregătit, ți-am pregătit 5 sfaturi absolut necesare pentru a ieși în evidență și a primi imediat postul la care visezi.
Dacă îți dorești să lași o impresie bună angajatorului, urmărește acești pași și cu siguranță nu vei da greș.
Și aici nu mă refer doar la competențe, ci la a știi ce așteptări are angajatorul de la tine.
Caută informații despre companie, despre rolul pe care îl vei avea și cum ai putea ajuta compania să se dezvolte prin contribuția adusă de tine.
Indiferent de domeniul pentru care aplici, toți antreprenorii își doresc angajați care să știe foarte bine ce au de făcut, și aduc plus valoare companiei. Iar dacă ești la început de drum, nu te speria, ai încă șanse foarte mari de a-i convinge pe manageri că ești exact persoana de care au nevoie.
Cum?
De multe ori entuziasmul, dorința de învățare și flexibilitatea sunt mai prețioase decât cunoștințele. Pentru a avea succes într-un job nou, trebuie să fi întotdeauna deschis pentru a învăța și a-ți dezvolta cunoștințele. Fiind pregătit temeinic pentru posibilele întrebări, vei demonstra seriozitatea și implicarea de care vei da dovadă în viitor.
Importanța cercetării companiei
Cercetarea companiei înainte de interviu este un pas crucial în pregătirea ta. Nu te limita doar la a studia site-ul oficial al companiei; caută articole recente despre realizările lor, urmărește-le prezența pe rețelele sociale pentru a înțelege mai bine cultura lor organizațională și fii la curent cu ultimele lor proiecte sau produse lansate.
Folosește aceste informații pentru a-ți alinia răspunsurile la interviu cu valorile și obiectivele companiei. De exemplu, dacă compania pune un accent mare pe inovație și creativitate, pregătește exemple din experiența ta care demonstrează aceste calități. Dacă știi că se extind pe piețe internaționale, poți vorbi despre experiența ta de lucru cu echipe diverse sau despre competențele tale lingvistice.
Nu uita să pregătești și întrebări pertinente pentru angajator, bazate pe cercetarea ta. Acest lucru nu doar că demonstrează interesul tău autentic pentru companie, dar te ajută și să afli mai multe despre mediul de lucru și echipa în care ai putea lucra.
Dacă deja ai trimis CV-ul, înaintea interviului, cel mai probabil ai notat acolo abilitățile pentru care ai o pregătire și activitățile la care te descurci cel mai bine.
Și pentru că vorbele au putere, demonstrează-i angajatorului că știi cu adevărat ce ai de făcut. Pregătește un argument pentru fiecare abilitate notată în CV.
Poate ai abilități de coordonare a unei echipe. Construiește un argument de genul „Am fost managerul unei echipe de 10 persoane, alături de care am adus rezultatele..”
Astfel cuvintele tale se transformă în acțiuni concrete, iar încrederea angajatorului în tine va crește.
Descoperă care sunt punctele tale forte și promovează-le în fața angajatorului.
Știm că emoțiile te fac să vorbești cât mai puțin pentru a nu spune ceva greșit și a face o părere proastă. Însă scoaterea în evidență a calităților tale cu încredere cu siguranță îți vor aduce succes într-un job. Folosește-ți inteligența emoțională pentru a demonstra echilibru și încrederea în abilitățile tale.
Rolul inteligenței emoționale în interviu
Inteligența emoțională este cheia pentru a face o impresie bună în timpul interviului. Aceasta implică capacitatea de a citi și răspunde adecvat la emoțiile intervievatorului, dar și de a-ți gestiona propriile emoții.
Observă limbajul non-verbal al intervievatorului. Gesturile, contactul vizual și tonul vocii pot oferi indicii despre cum este primită prezentarea ta. Dacă observi semne de interes sau entuziasm, continuă în aceeași direcție; dacă nu, poate fi un semn să schimbi abordarea.
Răspunde emoțiilor celeilalte persoane în mod adecvat. De exemplu, dacă detectezi entuziasm, poți răspunde cu exemple concrete care demonstrează pasiunea ta pentru domeniu. Dacă simți reticență, oferă informații suplimentare sau clarificări pentru a disipa orice îndoieli.
Reglarea propriilor emoții este esențială. Chiar dacă te simți nervos, încearcă să te concentrezi pe răspunsurile tale, menținând un ton calm și încrezător. Practică tehnici de relaxare înainte de interviu, cum ar fi respirația profundă sau vizualizarea unui scenariu pozitiv.
Știm că ai auzit-o de multe ori, însă o ținută adecvată pentru interviu chiar poate face diferența. Indiferent dacă ești pasionat de fashion sau nu, poți găsi rapid un outfit care să te avantajeze și să impună respect.
Prima impresie contează. Așadar, uite câteva idei despre ce ai putea purta încât să faci o impresie bună din prima.
În funcție de tipul postului, poți alege de la o ținută simplă, fără elemente ieșite din comun, pentru companiile mai puțin formale, până la un costum în toată regula, dacă este vorba de o companie a cărei imagine contează foarte mult.
O ținută aleasă atent nu numai că va impune respect, ci te va face să te simți și mai încrezător și mai confortabil în timpul interviului. Nu adăuga elemente ieșite din comun, ci încearcă să ai o prezență cât mai profesională, pentru a fi luat în serios de către angajator.
Pentru a avea succes într-un job, trebuie să fi întotdeauna pregătit să îți însușești noi atribuții. Cum am mai spus, fiecare antreprenor are nevoie de oameni buni în domeniul lor, și pasionați de ceea ce fac.
Iar dacă tu transmiți acest sentiment către viitorul tău manager, vor ști imediat că au un om pe care se pot baza și care va veni la lucru entuziasmat de ceea ce face. Străduiește-te să comunici ca și cum ești sigur că vei fi angajat și exprimă-ți dorința de a te pune imediat pe treabă, din momentul în care ai fost angajat.
Pentru că nu vrei să rămâi blocat când ți se pune o întrebare neașteptată, va trebui să studiezi și să găsești răspunsuri posibile pentru orice întrebări care ți-ar putea fi adresată.
Cele mai comune întrebări sunt: „De ce vrei să lucrezi în această companie?”, „De ce te-am angaja?”, „Care sunt punctele tare forte?”, „Care este cea mai mare realizare profesională a ta?”.
Pentru toate aceste întrebări, va trebui să argumentezi un răspuns convingător, care să demonstreze faptul că ești persoana potrivită pentru acel job.
Însă poți primi și întrebări neașteptate, pentru care va trebuie să ai, totuși, un răspuns cel puțin la fel de bun. De exemplu, dacă aplici pentru un job în marketing sau comunicare, poți primi provocarea de a-i vinde pe loc un obiect la întâmplare. De asemenea, poți fi întrebat dacă ești disponibil să te muți în interes de serviciu.
Ia în calcul toate aceste întrebări și fi pregătit să răspunzi promt și încrezător. Ține minte, încrederea în abilitățile tale face totul! Menține-ți poziția, vorbește respectuos dar sigur pe tine, și cu siguranță nu vei da greș.
Importanța rețelei de contacte
Rețeaua profesională poate avea un impact semnificativ asupra șanselor tale de succes într-un interviu. Utilizează LinkedIn și alte rețele sociale pentru a te conecta cu profesioniști din industrie și pentru a afla mai multe despre companiile la care aplici.
Creează și menține conexiuni valoroase cu colegii, foștii angajatori și mentori. Aceste relații pot fi surse valoroase de recomandări și sfaturi, oferindu-ți o perspectivă internă asupra companiei și rolului pentru care aplici.
Participă la evenimente de networking și conferințe din industria ta. Acestea sunt oportunități excelente de a întâlni potențiali angajatori sau de a obține referințe care te pot ajuta în procesul de interviu.
Urmează aceste sfaturi pentru un interviu de succes și cu siguranță vei reuși în orice job.