Contractele de telemuncă – ce prevederi legale trebuie să includă?

Contractele de telemuncă

Contractele de telemuncă sunt acorduri legale între angajatori și angajați care reglementează condițiile și termenii în care se desfășoară munca în regim de telemuncă. Adică munca efectuată la distanță, în afara sediului angajatorului.

În afară de clauzele de bază pe care trebuie să le conțină orice contract de muncă (precum identificarea părților, durata contractului și altele), aceste contracte ar trebui să cuprindă și alte prevederi legale importante.

Mai precis, potrivit articolului 5, alineatul (2) al Legii 81/2018 referitoare la reglementarea activității de telemuncă, contractul individual de muncă în cadrul telemuncii trebuie să includă, pe lângă informațiile menționate în articolul 17, alineatul (3) al Codului muncii, și alte clauze specifice.

Așadar, detaliem mai jos care sunt aceste prevederi specifice care, dacă nu sunt incluse în contractele de telemuncă, pot genera sancțiuni din partea autorităților.

Următoarele prevederi trebuie avute în vedere de orice angajator:

1. Descrierea faptului că salariatul lucrează în regim de telemuncă

Pe scurt, aceasta se referă la o mențiune specifică în contractul individual de muncă sau în contractul de telemuncă care indică faptul că angajatul își desfășoară activitatea într-un mediu fără prezență fizică, utilizând mijloace de comunicare la distanță și tehnologie informatică.

Această precizare este importantă deoarece reglementează și consfințește statutul de “telemuncitor” al salariatului, care implică unele particularități și drepturi specifice.

Articolul integral este accesibil doar membrilor cu acces Premium

Contribuie la susținerea IQ-ului resurselor umane în organizația ta și fii cu un pas înainte! Beneficiezi de acces non-stop la toate resursele și expertiza profesioniștilor în gestionarea resurselor umane.

Ai deja acces premium? Intră în cont

Resurse similare:

Mai multe despre:

Share:

Înscrie-te la newsletterul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *