Stabilirea regulilor de plată a contribuțiilor sociale pentru pluriactivitatea salariaților (adică a salariaților care își desfășoară activitățile în mai multe state membre ale Uniunii Europene) este un subiect complex. Având în vedere diversele situații care pot apărea în practică, plata contribuțiilor sociale pentru pluriactivitate este reglementată de o serie de legi și tratate la nivelul UE.
Acestea sunt menite să asigure coerența și eficacitatea sistemelor de securitate socială ale statelor membre, pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor în interiorul Uniunii. Astfel, tratatele relevante în acest scop sunt: Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (acesta este principalul instrument legislativ care se ocupă de coordonarea sistemelor de securitate socială între statele membre) și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 (acest regulament stabilește modul de aplicare a Regulamentului 883/2004 și clarifică aspectele procedurale).
Unul dintre cele mai importante principii care stă la baza coordonării asigurărilor sociale pe teritoriul UE este cel conform căruia un salariat ar trebui să fie supus legislației unui singur stat membru pentru o perioadă dată. În general, aceasta este țara în care persoana își desfășoară activitatea. Acest principiu este important în simplificarea procedurilor administrative și pentru a evita dubla impunere.
Cu toate acestea, există multiple situații de excepții, cum ar fi pentru lucrătorii detașați sau pentru cei care lucrează în mai multe state simultan (pluriactivitate).
Atunci când un salariat este în situație de pluriactivitate (“multistate worker”), desfășurând activități în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, situația devine mai complicată. Dar ea este reglementată în mod specific de legislația UE pentru a asigura claritate și a ajuta la coordonarea sistemelor.
Mai exact, dacă o persoană lucrează în mai multe state membre, regulamentul prevăzut de UE stipulează câteva scenarii, după cum urmează:
Scenariul în care o parte substanțială a activității salariatului este desfășurată în statul membru de reședință a acestuia sau cazul în care acesta depinde de mai mulți angajatori cu sediul în state membre diferite: în acest caz, salariatul și angajatorul vor plăti contribuțiile sociale în statul de reședință al salariatului.
De exemplu, dacă un consultant în resurse umane cu reședința în Germania lucrează 60% din timp în Germania și 40% în Belgia, contribuțiile sociale vor fi plătite în Germania.
În ce privește determinarea statului de reședință al persoanei fizice, acesta reprezintă practic centrul de interes al persoanei respective. Conform prevederilor Regulamentului 987/2009, evaluarea și determinarea centrului de interes se face pe baza informațiilor disponibile care ar trebui să includă:
De asemenea, pentru a stabili dacă o “parte substanțială” a activităților salariatului sunt desfășurate în statul membru de reședință, Regulamentul 987/2009 precizează că ar trebui să se aplice următoarele criterii: timpul de lucru efectiv petrecut din timpul total și/sau nivelul remunerației ca procent din total (în cazul în care este angajat de doi angajatori diferiți în două state diferite).
Ca regulă general recomandată de Regulament, dacă angajatul își desfășoară cel puțin 25 % din timpul total de muncă sau este remunerat cu cel puțin 25% din totalul venitului de către angajatorul din statul de reședință, acest lucru indică faptul că o parte semnificativă a activităţilor sale se desfășoară în respectivul stat membru.
În cazul în care angajatul nu desfășoară o parte substanțială a activităților sale în statul membru de reședință, atunci acesta va datora contribuții sociale pentru pluriactivitate în celălalt stat, în care se află angajatorul său ori în care își desfășoară cea mai mare parte a activității, după caz.
Să luăm ca exemplu un angajat, pe nume Ana, care are un angajator în România și un al doilea angajator în Ungaria. Statul membru de reședință al Anei ese România, unde trăiește în mod regulat, are membrii familiei și o locuință la dispoziție în proprietate personală. Ana lucrează 40% din timpul de muncă total în România, iar restul în Ungaria. Încercăm să stabilim unde ar trebui să plătească Ana contribuțiile sociale atât pentru salariul primit de la angajatorul român, cât și de la cel din Ungaria.
În cazul Anei, care are angajatori în două state membre diferite ale Uniunii Europene și care își desfășoară activitatea în ambele țări, se aplică prevederile Articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004. Conform celor stabilite de Articolul 13, dacă o persoană este angajată în două sau mai multe state membre, contribuțiile sociale ar trebui să fie plătite în statul membru de reședință, dacă o parte semnificativă a activității sale (aproximativ 25% sau mai mult) se desfășoară acolo.
Acesta este exact cazul Anei, care lucrează 40% din timpul ei în România, care este și țara ei de reședință. Astfel, contribuțiile sociale pentru ambele locuri de muncă ar trebui să fie plătite în România.
Obținerea Formularului A1: Primul pas pe care Ana sau angajatorul ei din România ar trebui să îl facă este să solicite un formular A1 de la instituția competentă de asigurări sociale din România (CNPP). Acest document va trebui solicitat pentru situația de pluriactivitate și va atesta faptul că Ana este asigurată în România și că asigurările sociale pentru ambele contracte de muncă (semnate cu ambii angajatori) ar trebui să fie plătite în România.
Informarea ambelor părți: Atât angajatorul din România, cât și cel din Ungaria, ar trebui să ia la cunoștință despre situația specifică a Anei și despre faptul că asigurările sociale vor fi plătite în România pentru venitul salarial primit de la ambii angajatori. Aceasta va ajuta la eliminarea oricăror incertitudini și la asigurarea conformității cu legile amânduror state.
Calculul și plata contribuțiilor sociale în România: Odată ce s-a stabilit că România este statul competent, ambii angajatori vor trebui să calculeze și să plătească contribuțiile sociale corespunzătoare datorate conform legislației din România (CAS – 25%, CASS – 10%, CAM – 2.25%).
Pentru partea de contribuții sociale datorate pentru venitul salarial plătit de angajatorul din Ungaria, obligația de declarare lunară poate fi preluată de către Ana în calitate de angajat al unei companii nerezidente.
Identificarea României ca stat membru responsabil pentru colectarea contribuțiilor sociale simplifică viața Anei și a angajatorilor ei. Astfel regula privind plata de contribuții sociale pentru pluriactivitate instituită de Regulamentul European asigură în același timp accesul Anei la serviciile sociale pentru care contribuie. Este o practică care favorizează transparența și, cel mai important, echitatea pentru asigurați într-un cadru de muncă internațional complex.
