Comisia Europeană dorește să stabilească reguli mai stricte pentru lucrătorii din economia gig – Uber, Deliveroo, Glovo, Tazz și alte platforme de freelancing – printr-o propunere de directivă destinată “gig workers”. Deoarece statutul juridic al persoanelor fizice prestatoare de servicii care își desfășoară activitatea prin intermediul acestor platforme digitale este în multe cazuri incert, Comisia a lansat o propunere de directivă europeană care să clarifice lucrurile și să aducă un nivel minim necesar de protecție pentru toate aceste persoane.
Mai exact, Comisia Europeană (CE) și-a lansat propunerea mult așteptată de directivă („Directiva”) în decembrie 2021. Prin această inițiativă se dorește îmbunătățirea mediului de lucru al prestatorilor din platformele digitale („gig workers”), aducând totodată mai multă transparență în dezvoltarea acestor platforme pe viitor în statele membre ale UE.
Deoarece numărul acestor persoane este în creștere continuă (se estimează că în prezent sunt aproximativ 30 de milioane de persoane fizice care prestează servicii prin platformele digitale pe teritoriul UE), se dorește o reglementare în scopul asigurării în mod corect și transparent a unor drepturi și a unui cadru legal aplicabil pentru toți acești prestatori.
Explicăm în acest articol care sunt obiectivele Directivei propuse de Comisia Europeană (ce își propune să reglementeze și cum) și cum vor impacta aceste modificări industria în expansiune a platformelor digitale de servicii.
Pe scurt, în misiunea sa pentru îmbunătățirea condițiilor de luru prin platformele digitale, propunerea de Directivă înaintată de Comisie urmărește să abordeze trei aspecte principale:
Scopul Directivei va fi să reglementeze toate platformele digitale care gestionează în mod direct munca prestată de persoanele fizice, la cererea beneficiarilor. Acestea pot fi platforme de food delivery (precum Glovo, Tazz, etc.), ride-sharing (precum Uber, Bolt și altele), platforme de curierat, ori platformele de intermediere servicii în orice domeniu, care pot fi prestate de acasă ori sub alte modalități, precum Upwork, Freelancer.com ori altele asemănătoare.
Prin urmare, considerăm că noile reglementări aduse de această Directivă nu ar trebui să se aplice acelor platforme online care doar gestionează anunțuri (de vânzări ori de închiriere) și prin intermediul cărora nu se prestează o activitate – precum: Booking.com, OLX, Airbnb, etc.
În scop vor fi toate platformele digitale prin intermediul cărora se gestionează muncă prestată pe teritoriul Uniunii Europene, indiferent de jurisdicția în care sunt înregistrate aceste platforme și de legislația în baza căreia sunt reglementate. Prin urmare, nu va conta foarte mult dacă platforma digitală este gestionată printr-o societate care are sediul social în Bermude, atât timp cât ea intermediază activități/servicii prestate de persoane fizice pe teritoriul unui stat membru al UE.
În acest scop, Articolul 1, paragraful 4 al propunerii de Directivă menționează: “Platformele digitale de muncă vizate de prezenta propunere sunt cele care organizează activități pe teritoriul Uniunii, indiferent de locul lor de stabilire și indiferent de legea aplicabilă în alte scopuri.”
De asemenea, foarte important de reținut este faptul că prevederile acestei directive se vor aplica tuturor persoanelor care prestează muncă prin intermediul acestor platforme, indiferent de tipul de contract utilizat (contract de muncă ori contract de servicii) și de statutul lor formal în cadrul platformei (statut de PFA, PFI, etc.).
Un lucru important pe care îl va reglementa această directivă va fi încadrarea corectă a naturii activității prestate de persoanele în cauză. Mai exact, indiferent de statutul din platforma digitală ori de cel menționat în contract, orice prestator va fi încadrat ca angajat dacă activitatea desfășurată în practică denotă subordonare și control în relația cu intermediarul care gestionează platforma.
Conform prevederilor directivei, această calificare se va face în baza mai multor considerente, inclusiv în baza regulilor stabilite prin algoritmii platformei (de gestionare a relației cu prestatorii).
În practică, această analiză va fi întreprinsă în fiecare stat membru de organele de control responsabile (în România probabil vor fi inspectorii ITM), iar dacă acestea din urmă vor ajunge la concluzia că o anumită platformă acționează ca un angajator în relația cu persoanele prestatoare, atunci ea va fi calificată ca atare (indiferent de forma contractuală agreată între părți).
Calificarea corectă a relației dintre părți va permite astfel fiecărui prestator (livrator, șofer de Uber, programator IT ori contabil) ca în relația respectivă de muncă să beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază orice salariat încadrat cu contract individual de muncă. Mai exact, sub legislația aplicabilă în România, ne referim aici la următoarele:
Un lucru important pe care îl va reglementa această directivă va fi încadrarea corectă a naturii activității prestate de persoanele în cauză. Mai exact, indiferent de statutul din platforma digitală ori de cel menționat în contract, orice prestator va fi încadrat ca angajat dacă activitatea desfășurată în practică denotă subordonare și control în relația cu intermediarul care gestionează platforma.
Conform prevederilor directivei, această calificare se va face în baza mai multor considerente, inclusiv în baza regulilor stabilite prin algoritmii platformei (de gestionare a relației cu prestatorii).
În practică, această analiză va fi întreprinsă în fiecare stat membru de organele de control responsabile (în România probabil vor fi inspectorii ITM), iar dacă acestea din urmă vor ajunge la concluzia că o anumită platformă acționează ca un angajator în relația cu persoanele prestatoare, atunci ea va fi calificată ca atare (indiferent de forma contractuală agreată între părți).
Calificarea corectă a relației dintre părți va permite astfel fiecărui prestator (livrator, șofer de Uber, programator IT ori contabil) ca în relația respectivă de muncă să beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază orice salariat încadrat cu contract individual de muncă. Mai exact, sub legislația aplicabilă în România, ne referim aici la următoarele:
Un alt element important pe care îl va reglementa noua Directivă va fi cu privire la management-ul pe bază de algoritmi utilizat de fiecare platformă care intră sub incidența acestor prevederi.
Conform textului Directivei, la capitolul algoritmi aceasta urmărește să asigure „transparența, corectitudinea și responsabilitatea în managementul algoritmic care reglementează serviciile gestionate prin intermediul platformelor”.
Mai concret, acolo unde condițiile de lucru ale lucrătorilor gig sunt puternic influențate de determinările algoritmice ale platformei – cu privire la câștigurile cuvenite, proiectele la care au acces, tariful practicat, șansele de a participa la alte proiecte, etc. – prevederile Directivei (Articolul 66) menționează că platformele digitale au obligația să notifice prestatorii/angajații platformei cu privire la mecanismele de monitorizare, precum și la luarea automată a deciziilor, dacă acest lucru este „important” pentru persoanele vizate.
Obligația de informare va însemna și obligația de a descrie toate aspectele care sunt monitorizate, reglementate și evaluate (inclusiv de către clienți prin intermediul ratingurilor), precum și a parametrilor primari pe care astfel de sisteme i-ar putea incorpora.
Toate deciziile luate în baza algoritmilor vor trebui să fie reprezentate într-un format ușor de înțeles, astfel încât lucrătorii să le poată pune la îndoială. De asemenea, platformele vor fi obligate să le asigure lucrătorilor dreptul de a solicita explicații cu privire la sancțiunile aplicate sau deciziile luate în mod automat și care le impactează activitatea.
De asemenea, un alt lucru important este că, în baza acestei Directive, platformele vor trebui să se supună oobligației de a furniza anumite informații relevante către autoritățile naționale ce supraveghează respectarea normelor de dreptul muncii. Aceste informații vor cuprinde elemente precum: numărul de persoane care activează de obicei pe aceste platforme, statutul lor juridic, termenii și condițiile platformei, etc.
Autoritățile vor putea solicita și alte informații sau clarificări, iar platformele vor fi obligate să răspundă într-un termen rezonabil.
Ca pași următori în procesul de implementare, propunerea Comisiei va trebui discutată, mai departe, de către Parlamentul European și Consiliu. De la data adoptării Directivei, statele membre vor avea la dispoziție 2 ani pentru transpunerea în dreptul național.
Rămâne de văzut apoi cum se vor adapta companiile la noile reglementări, mai ales că unele s-au arătat deja profund indignate de astfel de măsuri.
În prima săptămână a lunii decembrie 2022, miniștrii statelor membre UE și-au exprimat votul asupra textului Directivei. Aceștia nu au reușit să ajungă deocamdată la un acord cu privire la acesta. Se pare că principala problemă o reprezintă criteriile de declanșare automată a prezumției unei relații legale de angajare pentru “gig workers”.
Se pare că taberele sunt împărțite între țările care își doresc o legislație clară și puternică pe acest topic și cele care mai degrabă vor să protejeze creșterea economică a sectorului “gig workers” și nu sunt de acord cu mecanismul de prezumție a relației de angajare.
Textul inițial al Comisiei stabilea cinci criterii în baza cărora se putea declanșa reîncadrarea relației dintre freelanceri și platforme într-o relație de muncă. Aceste criterii au în vedere următoarele: remunerația fixă, cerințele de a purta o uniformă, impunerea unor criterii de supraveghere a performanței, împiedicarea lucrătorilor să-și organizeze propriul program de lucru și limitarea libertății de a lucra pentru mai multe platforme în același timp.
Conform prevederilor Directivei, o prezumție legală de angajare este automat declanșată dacă cel puțin două dintre aceste cinci criterii sunt îndeplinite de către un lucrător. Platformelor li s-ar acorda apoi dreptul de a respinge prezumția dacă aduc dovezi relevante că acea persoană este „cu adevărat” un freelancer.
Textul recent modificat al Directivei propune însă îndeplinirea a trei criterii din șapte, împreună cu introducerea anumitor situații în care statele pot deroga de la aplicarea acestora. Lucru pe care unele state nu îl consideră neapărat o îmbunătățire a prevederilor.
