Reprezinți un angajator care gestionează detașări de salariați străini în România? Nu știi care sunt obligațiile fiscale aferente veniturilor salariale ale acestora? Te confrunți cu o situație nouă în care îți este dificil să evaluezi dacă venitul salarial al unui străin detașat este subiect de impozit în România?
În acest articol te vom ghida cum să faci față obligațiilor de declarare lunară a impozitului salarial în România pentru străinii detașați. Îți vom arăta pe scurt cum să evaluezi în general obligațiile fiscale aplicabile salariilor acestora și să stabilești care se aplică pentru cazurile tale.
La finalul acestui articol vei știi:
Ca principiu general, fiecare stat are dreptul de impozitare asupra veniturilor salariale pe care persoanele fizice le obțin din activitățile prestate pe teritoriul lor.
Acest lucru se întâmplă și în România. Iar potrivit legislației fiscale române, orice cetățean străin care desfășoară activități salariale în România este supus obligației de declarare fiscală, indiferent de sursa venitului. Această regulă se aplică indiferent de perioada pentru care cetățeanul străin lucrează în România (fie că lucrează pentru o lună sau pentru douăsprezece luni).
Aceasta este regula generală aplicabilă, conform prevederilor Codului Fiscal românesc (Legea 227/2015).
Cu toate acestea, întrucât mobilitatea internațională a persoanelor fizice este un fenomen des întâlnit în vremurile noastre, la nivelul statelor sunt semnate tratate fiscale bilaterale cu scopul de a conveni reguli specifice de evitare a dublei impuneri pentru astfel de situații.
Astfel, atunci când există un tratat fiscal internațional semnat între România și țara de origine a salariatului, regulile acestui tratat trebuie să prevaleze. În general, majoritatea tratatelor fiscale prevăd reguli de impozitare mai favorabile pentru veniturile salariale. Astfel, principiul aplicat de toate tratatele presupune că, atunci când o persoană fizică care este rezidentă fiscal într-o anumită țară se mută pentru a-și desfășura activitățile salariale în România, ea va fi supusă impozitării pentru venitul salarial în România numai dacă depășește o anumită perioadă de prezență în România și dacă sunt îndeplinite câteva alte condiții. Mai departe, vom detalia asupra condițiior prevăzute de tratatele/convențiile fiscale.
În general, perioada maximă de prezență este stabilită la 183 de zile (pot exista și altele, în funcție de tratat). Foarte important de menționat este că vorbim de prezența fizică, indiferent de numărul zilelor lucrătoare. Dacă acest prag de prezență pe teritoriul României este depășit, salariul expatului devine subiect al impozitului pe venit în România începând cu prima zi de activitate în țară. Adică va avea obligația declarării și plății impozitului pe toată perioada din urmă, de la sosirea în România și până în prezent.
În același timp, chiar dacă pragul de prezență nu este depășit, dar salariul expatului este suportat de o persoană (fizică sau juridică) rezidentă în România, atunci salariul său devine supus impozitării de la momentul începerii activității. Deci, în practică, una dintre următoarele condiții va determina impozitarea salariului străinului detașat în România:
Rețineți: dacă numai una dintre condițiile descrise mai sus sunt îndeplinite, atunci salariul detașatului se supune impozitării în România. Cele două condiții nu trebuie îndeplinite cumulativ!
Acum să punem în practică acest model de analiză cu un exemplu simplu, pentru a-l înțelege mai bine:
Să presupunem că compania dvs. va detașa un salariat din Germania, de la sediul central al grupului, să lucreze pentru o perioadă temporară în România. Să spunem că acesta va fi detașat să lucreze la filiala română a grupului pentru o perioadă de 3 luni. Costurile sale salariale vor fi facturate de angajatorul din Germania către firma românească.
Pașii de evaluare pe care trebuie să îi parcurgem pe baza celor de mai sus sunt:
“(1)…salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant (în cazul nostru Germania) pentru o activitate salariată sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant (în cazul nostru România). Dacă activitatea salariată este astfel exercitată, remuneraţiile primite pot fi impuse în celălalt stat.
(2) Independent de prevederile paragrafului 1, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menţionat, dacă:
Formularea din convenție poate părea dificil de înțeles la început, dar nu este. Nu te lăsa copleșit de frazele complexe și formulările tehnice. Pe scurt, ceea ce vrea să spună autorul pentru cazul nostru specific este:
Veniturile salariale ale unui angajat german care își desfășoară activitățile în România pot rămâne supuse impozitării doar în Germania, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulativ:
Așadar, sub interpretarea inversă, dacă oricare dintre condițiile de mai sus prevăzute de tratat nu este îndeplinită (de exemplu, costurile salariale sunt în final suportate de o entitate rezidentă română), atunci România are dreptul de impozitare asupra salariului străinului detașat.
Acum, ca ultim pas, să tragem concluzia asupra exemplului nostru practic: în timp ce prima condiție din tratat este îndeplinită (angajatul este prezent în România pentru 3 luni, perioadă mai mică de 183 de zile), a doua condiție (costurile salariale să nu fie suportate de o entitate rezidentă în România) nu este respectată. Nu uitați că, în exemplul nostru, costurile cu salariul expatului sunt facturate de angajatorul din Germania către subsidiara din România. Ceea ce înseamnă că subsidiara din România este cea care suportă in final costurile.
Dacă nu există o convenție/un tratat semnat cu statul de rezidență, atunci salariatul detașat va fi supus impozitului pe venit din prima zi a prezenței sale în România. Întrucât nu există niciun tratat care să poată fi aplicat, atunci legislația română (prevederile Codului Fiscal) va fi aplicabilă direct. Conform legislației fiscale române, orice cetățean străin care desfășoară activități salariale pe teritoriul României este supus impozitării pentru acel venit din prima zi de prezență în țară.
Da, există și alte taxe salariale aplicabile – acestea sunt contribuțiile obligatorii la asigurările sociale.
Cu toate acestea, contribuțiile sociale obligatorii nu se datorează în toate situațiile!
De exemplu, în cazul detașării unui angajat dintr-o țară membră a Uniunii Europene (este situația din exemplul nostru), în conformitate cu Regulamentul UE privind securitatea socială, persoana fizică poate rămâne supusă sistemului de securitate socială din țara de origine. În acest caz, salariul său va fi scutit de contribuțiile sociale obligatorii în România, în conformitate cu Regulamentul UE. În acest scop, angajatorul din celălalt stat membru va trebui să solicite și să obțină certificatul A1. Acesta se va solicita din partea autorităților responsabile cu asigurările sociale din statul respectiv.
Așadar, în România se va plăti doar impozitul pe venit. În același timp, se va aplica scutirea de la plata contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de angajat (CAS și CASS), cât și de angajator (CAM).
În situația unui salariat străin detașat în România care este supus impozitării, declararea venitului salarial primit de la angajatorul său din străinătate se realizează prin depunerea unor declarații lunare.
Declarațiile lunare specifice se depun de orice persoană străină care lucrează în România pe baza unui contract de muncă străin (detașat temporar în România din țara sa de origine) și care datorează impozit în România. Nu contează dacă persoana în cauză este cetățean al unui stat membru UE sau cetățean al unui stat din afara UE.
Pentru realizarea procesului de declarare a venitului în România, în prealabil este necesară înregistrarea fiscală specifică a persoanei fizice. În funcție de situație (adică dacă trebuie declarate atât impozitul pe venit cât și contribuțiile sociale, sau doar impozitul), depunerea declarației fiscale se poate face prin mijloace electronice sau fizic, la Administrația locală.
Mai exact, în practică pot exista două scenarii de declarare:
Termenul limită pentru declararea și plata impozitului pe veniturile salariale și a contribuțiilor sociale este data de 25 a lunii următoare celei pentru care este plătit salariul. De exemplu, pentru salariul aferent lunii martie, termenul de declarare este 25 aprilie.
Da, taxele salariale pot fi declarate și retroactiv. Metoda de declarare este aceeași – adică prin declarații fiscale lunare. Vă rugăm să rețineți că autoritățile fiscale pot alege să aplice amenzi și dobânzi pentru declararea și plata cu întârziere.
Există diverse surse de unde puteți obține astfel de informații, în special pe internet. Ca sursă de încredere, noi utilizăm lista convențiilor de pe site-ul ANAF, pe care o puteți găsi aici: Convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România cu alte state. Dacă sunteți interesat de varianta în limba engleză a convenției, puteți verifica de asemenea lista tratatelor fiscale încheiate de toate țările membre UE pe site-ul Uniunii Europene, aici.
Vă rugăm să rețineți că articolul de mai sus oferă informații de natură generală, care nu pot fi aplicabile tuturor situațiilor posibile. Prin urmare, echipa HR IQ nu poate fi considerată responsabilă pentru nicio interpretare greșită care poate apărea în practică.
