Sunt obligatorii drepturile extinse pentru salariații detașați peste 12 luni?

salariații detașați peste 12 luni

Am primit această întrebare din partea mai multor abonați, cu privire la obligativitatea aplicării drepturilor extinse pentru salariații detașați peste 12 luni pe teritoriul României. Așadar, în acest articol clarificăm în ce măsură un angajator român care primește salariați în detașare trebuie să aplice pentru aceștia noile reguli privind asigurarea condițiilor de muncă extinse, prevăzute de legislația muncii din România.

În general, atunci când companiile detașează salariați în România pentru o perioadă mai mare de 12 luni, angajatorii trebuie să respecte mai multe prevederi ale legislației locale. Una dintre acestea se referă la obligativitatea asigurării pentru acești angajați a tuturor drepturilor prevăzute de legislația muncii din România, cât și de contractele colective de muncă aplicabile, dacă este cazul.

Aplicabilitatea acestor drepturi este obligatorie pentru detașările din state membre ale Uniunii Europene.

În sensul acesta, anul trecut, Legea nr. 16/2017 a suferit modificări care au introdus mai multe prevederi ce transpun o directivă europeană referitoare la detașările în România. Aceste modificări au impus firmelor mai multe obligații decât înainte, inclusiv costuri mai ridicate. Spre exemplu, unul dintre principiile aduse de noile norme europene este acela al plății egale pentru munca similară sau comparabilă.

Salariații detașați peste 12 luni în România beneficiază de drepturi extinse prevăzute de legislația noastră după această perioadă

Astfel, conform acestor noi reguli, firmele care detașează lucrători în România pentru perioade mai mari de 12 luni trebuie să asigure acestora toate condițiile de muncă prevăzute de legislația noastră și de contractele de muncă aplicabile.

Aceasta înseamnă că firmele trebuie să respecte, în plus față de prevederile noastre privind durata maximă a timpului de muncă, repausul periodic minim, concediile plătite anuale, salariul minim, plata orelor suplimentare, condițiile de angajare prin intermediul agențiilor de muncă temporară, normele privind sănătatea și securitatea în muncă, precum și toate celelalte aspecte prevăzute de articolul 6 din Legea detașărilor transfrontaliere.

Articolul integral este accesibil doar membrilor cu acces Premium

Contribuie la susținerea IQ-ului resurselor umane în organizația ta și fii cu un pas înainte! Beneficiezi de acces non-stop la toate resursele și expertiza profesioniștilor în gestionarea resurselor umane.

Ai deja acces premium? Intră în cont

Resurse similare:

Mai multe despre:

Share:

Înscrie-te la newsletterul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *