Home » Restructurarea pachetului de beneficii al salariaților – aspecte importante de avut în vedere
Restructurarea pachetului de beneficii pentru salariați reprezintă procesul de revizuire și reconfigurare a beneficiilor extrasalariale oferite angajaților în cadrul unei companii. Acest proces poate implica adăugarea, eliminarea sau modificarea anumitor beneficii pentru a se potrivi mai bine cu nevoile și preferințele angajaților, precum și cu obiectivele organizației dumneavoastră.
Complexitatea acestui demers poate varia, în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: numărul angajaților, numărul și diversitatea beneficiilor existente și cele care se doresc implementate, obligativitatea negocierii cu salariații, impactul de ansamblu asupra organizației, politicile interne care reglementează aspectele de remunerare și beneficii.
Așadar, atunci când decideți să porniți la drum cu reanalizarea/restructurarea pachetului de beneficii extrasalariale, este important să luați în considerare următoarele aspecte:
Scopul acestui demers este în primul rând să înțelegeți și să identificați cerințele, dorințele și preferințele angajaților dumneavoastră, în ceea ce privește beneficiile extrasalariale sau alte aspecte legate de condițiile de muncă.
Este esențial să creați un mediu în care angajații se simt confortabil să își exprime nevoile și preocupările legate de beneficiile extrasalariale. Puteți organiza întâlniri individuale sau de grup, sondaje sau chiar casete de sugestii pentru a aduna feedback-ul angajaților.
De asemenea, ca parte a evaluării, luați în considerare diversitatea angajaților dvs., inclusiv diferențele de vârstă, gen, statut marital și altele. Oamenii pot avea nevoi diferite în funcție de aceste caracteristici. De exemplu, un angajat tânăr poate fi mai interesat de dezvoltarea profesională, în timp ce unul mai în vârstă poate aprecia mai mult asigurarea medicală suplimentară.
Este important să analizați și tendințele actuale ale pieței în ceea ce privește beneficiile extrasalariale. Acest lucru vă poate ajuta să înțelegeți ce oferă și așteaptă alți angajatori din industria în care activați dvs. și să vă adaptați pachetul de beneficii în consecință.
Asigurați-vă că implementați o gamă diversificată de beneficii, astfel încât să puteți răspunde nevoilor diferite ale angajaților. Aceasta poate include beneficii precum asigurare medicală, abonamente la sală de sport, planuri de pensii private, vouchere de vacanță sau tichete de masă. Însă lista nu se termină aici. În funcție de preferințele identificate în etapa de evaluare a nevoilor, lista de beneficii poate cuprinde elemente precum programul flexibil (în special pentru salariații cu copii), zile libere acordate cu diverse ocazii (ziua de naștere a anagajatului, împlinirea a 5 ani de vechime, etc.), vouchere de vacanță ori puncte de apreciere din partea managerului (care pot fi utilizate la diverși retaileri).
O soluție la îndemână pentru diversificarea și flexibilizarea listei de beneficii poate fi o platformă de beneficii flexibile. Având un buget la îndemână și un cont într-o astfel de platformă, angajatul își poate alege lunar o listă de beneficii pe care și le dorește. Astfel, el își poate modifica lista de beneficii periodic, în funcție de nevoile personale.
Ai deja acces premium? Intră în cont