Rezidența fiscală este un concept important în legislația fiscală din România, similar cu cel utilizat în legislația fiscală a altor țări. Acest concept este utilizat pentru determinarea obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice, cât și ale celor juridice. În funcție de situația rezidenței fiscale a unei persoane (dacă este considerată rezident fiscal sau nerezident), aceasta poate fi supusă impozitării în România în moduri diferite.
În acest articol explicăm ce este rezidența fiscală și ce înseamnă să fi rezident sau nerezident fiscal în România. Adică care sunt obligațiile fiscale ce decurg din cele două scenarii, atât pentru o persoană fizică, cât și pentru o persoană juridică.
Rezidența fiscală în România în cazul persoanelor fizice
Atunci când o persoană fizică este considerată rezidentă fiscal în România, este supusă impozitării pentru toate veniturile sale (veniturile globale) în conformitate cu legislația fiscală românească. Veniturile globale includ orice tip de venit personal, având sursa în orice țară (atât în România, cât și în altă țară).
Să luăm un exemplu: o persoană cu rezidență fiscală românească care lucrează și locuiește în România câștigă venituri salariale de la un angajator român, pentru care este supus impozitării în România. În același timp, persoana respectivă obține venituri din dividendele plătite de o societate cu sediul în Marea Britanie. De asemenea, investește pe piața bursei americane, generând astfel câștiguri de capital din vânzarea unor acțiuni din SUA.
În calitate de rezident fiscal al României, el va avea obligația de a declara către autoritățile române toate tipurile de venituri obținute, atât din România (salariul), cât și din celelalte două țări (adică veniturile din dividende obținute din Marea Britanie și cele din transferul titlurilor de valoare din SUA).
Cu toate acestea, obligația de a declara veniturile globale către ANAF nu înseamnă în mod automat că persoana fizică va trebui să și plătească impozit în România pentru toate tipurile de venituri pe care le realizează. Fiecare tip de venit va fi impozitat în conformitate cu prevederile tratatului sau convenției pentru evitarea dublei impuneri pe care România a încheiat-o cu țara sursă a fiecărui venit (în cazul acesta vorbim de convenția semnată cu Marea Britanie și cea semnată cu SUA).
Dacă o persoană este considerată nerezidentă în scopuri fiscale, atunci va fi supusă impozitării în România numai pentru veniturile obținute din surse românești – de exemplu, venituri salariale din activități desfășurate pe teritoriul României, dividende primite de la societăți românești, venituri din chirii obținute din închirierea de proprietăți românești, etc.
Important! Venitul salarial nu este în mod obligatoriu supus impozitării doar în funcție de situația rezidenței fiscale a persoanei fizice, ci mai degrabă în funcție și de locul în care acele activități salariale sunt desfășurate de către persoana fizică. Mai concret, dacă un salariat este detașat să lucreze în România pentru o parte din timpul de lucru, salariul lui poate deveni subiect de impozitare în România, chiar dacă persoana respectivă își păstrează rezidența fiscală în țara sa.
Cum poate ști cineva dacă este rezident fiscal român sau nerezident?
Ca regulă de bază, orice cetățean român cu domiciliul în România este rezident fiscal român. Și va rămâne rezident fiscal în România atât timp cât nu părăsește teritoriul României pentru o perioadă sau perioade cumulate care să depășească 183 de zile de ședere în afara țării, într-un interval de 12 luni consecutive.
În cazul în care un cetățean român părăsește teritoriul țării pentru o perioadă sau perioade cumulate mai mari de 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive, autoritățile fiscale române (ANAF) au pus în aplicare o procedură standard care trebuie urmată de fiecare persoană în scopul determinării, în mod oficial, a rezidenței fiscale.
Mai exact, pentru a se supune procedurii de evaluare a rezidenței fiscale, fiecare cetățean român care pleacă în afara României pentru o perioadă sau perioade mai mari de 183 de zile în 12 luni consecutive trebuie să depună la administrația fiscală de care aparține un set de documente specifice. Documentația trebuie să reflecte principalele detalii ale statutului personal – de exemplu, perioada estimată de ședere în afara României, scopul șederii, adresa la care va locui, membrii de familie care se mută împreună cu el în celălalt stat, etc. Această obligație este aplicabilă indiferent de scopul cu care persoana fizică se mută în celălalt stat (detașare, angajare la o companie rezidentă în statul respectiv, căsătorie cu un cetățean străin, etc.).
Conform legislației în vigoare, această obligație se îndeplinește cu cel puțin 30 de zile înaintea datei plecării din România.
Aceeași obligație este aplicabilă și pentru cetățenii străini, nerezidenți fiscal în România, care se stabilesc în țară pentru o perioadă sau perioade de ședere care depășesc în total 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.
Determinarea rezidenței fiscale se face de către autorități luând în considerare prevederile tratatului sau convenției fiscale pe care România a semnat-o cu țara de origine a persoanei fizice (sau cu țara în care persoana fizică se mută, în cazul cetățenilor români), ori luând în considerare criteriile de rezidență fiscală prevăzute de Codul Fiscal român (dacă nu există tratat în vigoare cu celălalt stat).
În urma depunerii tuturor documentelor solicitate, fiecare persoană care se conformează acestei proceduri va fi notificată de către administrația fiscală cu privire la încheierea evaluării și astfel dacă este considerat rezident fiscal român sau nerezident. Notificarea se emite de către ANAF în aproximativ 15-30 de zile de la data depunerii dosarului.
Rezidența fiscală în România în cazul persoanelor juridice
În ceea ce privește rezidența fiscală a persoanelor juridice, putem spune că lucrurile sunt puțin mai simple, deoarece firmele sunt în general mai puțin mobile decât oamenii. Astfel, o societate este considerată a fi rezidentă fiscal în România în oricare dintre următoarele situații:
- societatea este înființată sub legislația românească
sau
- locul său de conducere efectivă este situat pe teritoriul României.
Mai concret, în cazul în care numai una dintre condițiile menționate mai sus este îndeplinită, se consideră că societatea are rezidența fiscală stabilită în România. Similar persoanelor fizice, societățile române rezidente sunt supuse impozitării asupra venitului lor global – adică asupra oricărui tip de venit, din orice sursă. Desigur, aplicarea prevederilor tratatelor de evitare a dublei impuneri semnate de România cu alte state va prevala, dacă este cazul.
Conceptul de rezidență fiscală este în general un concept de bază utilizat de către majoritatea statelor în legislația internă proprie pentru a defini și a determina măsura în care o persoană fizică sau o persoană juridică are o obligație fiscală în acel stat. De asemenea, țările care adoptă modelul de convenție OECD sau modelul de convenție al Statelor Unite folosesc în general același concept al rezidenței fiscale în tratatele lor bilaterale semnate cu alte state.
Contribuie cu opinia ta sau adresează întrebări pe subiectul rezidenței fiscale lăsând un comentariu mai jos.
