Este deja o realitate economică, și deloc un secret, faptul că angajatorii recurg din ce în ce mai mult la opțiunea colaborării cu PFA-uri sau contractori independenți în realizarea proiectelor. Acest lucru se întâmplă de fapt peste tot în lume, în special în economiile țărilor în care costul asociat salariilor a devenit unul semnificativ pentru companii.
De fapt, un studiu realizat în 2015 de Edelman Berland, o firmă independentă de cercetare, și care a fost solicitat de Freelance Union și Upwork, a indicat faptul că mai mult de una din trei persoane din SUA (adică aproximativ 53,7 milioane de americani) lucrează ca contractori independenți.
O veste bună, deoarece antreprenoriatul ar trebui încurajat puternic peste tot în lume, dar și un memento pentru companiile românești care utilizează opțiunea colaborării cu PFA-uri în mod constant: pot exista implicații juridice și fiscale atunci când se utilizează serviciile unui PFA în mod continuu, iar acest lucru necesită planificare, înainte chiar de a solicita ajutorul unui consultant fiscal cu experiență.
Procesul de definire cu claritate a activității independente desfășurate de un profesionist poate fi uneori confuz pentru mulți dintre angajatori, în special pentru cei care apelează pentru prima dată la varianta colaborării cu PFA.
Astfel, dacă firma ta apelează la serviciile unei persoane fizice independente (organizată fie sub forma unui PFA, PFI sau sub altă formă de activitate independentă), trebuie să te asiguri în primul rând că persoana respectivă acționează de fapt ca un colaborator independent pentru compania ta, mai degrabă decât ca angajat. Acest lucru este necesar din cauza faptului că salariații care sunt considerați în mod greșit ca profesioniști independenți sunt întotdeauna o țintă ușoară pentru autoritățile fiscale (ANAF) sau pentru inspectorii muncii (ITM).
Dar cum vă asigurați că sunteți într-o relație independentă autentică cu un colaborator? Vom explica mai jos cele mai importante aspecte pe care compania dvs. ar trebui să le ia în considerare în practică atunci când apelează la soluția colaborării cu PFA-uri.
Având în vedere atât dispozițiile legale în materie de muncă, cât și cele fiscale, considerăm că evaluarea unei relații contractuale cu un profesionist independent ar trebui să se facă pe baza următoarelor două elemente principale:
Desigur, în practică există o legătură puternică între aceste două elemente de evaluare, întrucât conform legislației fiscale din România îndeplinirea criteriilor de independență nu poate fi analizată decât în substanța economică reală a relației comerciale.
Mai concret, din perspectiva legislației fiscale aplicabile (prevederile articolului 7, pct. 3 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal), o activitate economică desfășurată de o persoană fizică poate fi determinată ca fiind o activitate independentă autentică pentru persoana implicată numai dacă cel puțin 4 din 7 criterii specifice definite în Codul fiscal sunt îndeplinite cumulativ.
Cele 7 criterii specifice sunt definite în Codul fiscal după cum urmează:
Pentru mai multe detalii cu privire la criteriile de independență descrise mai sus și aplicarea lor în practică, consultați articolul: Criteriile de independență pentru PFA-uri și interpretarea lor în practică.
Așa cum am menționat, pentru ca o activitate să fie considerată ca fiind independentă, autoritățile fiscale se așteaptă ca cel puțin 4 din cele 7 criterii descrise mai sus să fie îndeplinite cumulativ.
Legislația muncii din România, pe de altă parte, nu reglementează criterii suplimentare față de cele de mai sus pentru a evalua dacă o activitate este sau nu de natură independentă sau dependentă. Prin urmare, în practică, inspectorii muncii utilizează în general criterii similare cu cele definite de Codul Fiscal, în special cele legate de: modul în care se desfășoară activitatea și asumarea riscurilor asociate cu desfășurarea activității.
În ceea ce privește stabilirea dacă forma unei relații contractuale reflectă sau nu scopul economic și substanța activității subiacente, scopul principal este de a înțelege dacă modul în care a fost definită relația contractuală (așa cum a fost efectuată de părți la semnarea acordului) poate fi de fapt menit să creeze în mod artificial o situație fiscală mai favorabilă pentru părți (adică reducerea impozitelor plătite autorităților, scutirea de la plata anumitor impozite salariale etc.).
Astfel, în cadrul unui control fiscal, determinarea substanței economice a unei relații contractuale va fi una dintre principalele obiective pentru autorități. Conform principiului prevalării substanței asupra formei definit în Codul fiscal, inspectorii fiscali pot reconsidera o anumită tranzacție pentru a reflecta conținutul economic, în scopul recalculării obligațiilor fiscale asociate.
Prin urmare, în cazul activităților prestate de o PFA, inspectorii fiscali pot recurge, de asemenea, la evaluarea în temeiul dispozițiilor privind prevalarea substanței economice asupra formei contractuale. Cu toate acestea, criteriile de independență descrise mai sus vor constitui probabil întotdeauna un șablon de orientare pentru modul în care autoritățile interpretează substanța economică a unei relații contractuale cu o persoană fizică.
Atât din perspectiva legislației muncii, cât și din perspectiva legislației fiscale, atunci când se efectuează orice verificare cu privire la existența unei relații de subordonare sau cu privire la îndeplinirea criteriilor de independență, inspectorii se raportează întotdeauna și fac evaluarea pe baza situației de fapt (adică a faptelor reale) și nu doar pe baza prevederilor contractului semnat între părți.
În principiu, acest lucru înseamnă că nu este suficientă includerea anumitor clauze în forma contractuală care să indice în mod explicit respectarea criteriilor de independență din Codul fiscal. În cadrul unui control, autoritățile vor încerca să stabilească dacă clauzele contractuale reprezintă de fapt o descriere exactă a modului în care activitatea este desfășurată zilnic. Astfel de informații pot fi colectate din diverse surse, cum ar fi:
Din perspectiva legislației muncii, recalificarea unei prestări de servicii ca fiind relație de muncă de către inspectorii muncii ar putea genera următoarele consecințe:
Din punct de vedere fiscal, riscurile de recalificare ca urmare a colaborării cu PFA-uri implică în esență recalificarea naturii plăților efectuate către persoana fizică pentru astfel de servicii. Astfel de recalificare se face de cele mai multe ori în sensul reconsiderării tratamentului fiscal aplicabil, impozitând venitul realizat ca venit de natură salarială.
În consecință, în cazul unui control fiscal, venitul realizat de persoana fizică ar putea fi considerat venit salarial, cu aplicarea următoarelor taxe datorate pentru un astfel de venit, atât pentru viitor cât și pentru trecut (dacă este cazul):
În plus, pentru plata cu întârziere a taxelor datorate și neachitate se va aplica dobânda și penalitatea de întârziere, în valoare de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere. În anumite circumstanțe, autoritățile pot aplica, de asemenea, o amendă pentru nedeclararea taxelor datorate.
Utilizează calculatoarele noastre de taxe pentru a determina și compara costurile pe cele două scenarii: Salariu versus PFA.
