Cum se declară munca de acasă în Revisal de către angajatori

munca de acasă în Revisal

Angajatorul tău a hotărât să transforme munca de la birou în telemuncă sau muncă de acasă pentru anumiți salariați? Te afli astfel în situația în care nu știi cum se declară munca de acasă în Revisal și dacă este obligatorie declararea?

Iată tot ce trebuie să știi despre această schimbare și cum poți declara ușor și sigur munca de acasă în Revisal.

În acest articol vei afla:

Pentru că în ultima perioadă pandemia de Coronavirus ne-a forțat pe toți să petrecem cât mai mult timp în casă, munca de acasă a devenit o alternativă eficientă și ieftină pentru angajatori.

Cu această schimbare, a apărut și nevoia declarării noului loc de desfășurare a activității angajaților, orele de lucru și a obligațiilor angajatorului și angajatului. Deoarece Inspecția Muncii pune la dispoziție aplicația informatică REVISAL, (care poate fi descărcată de aici), angajatorii au obligația de a modifica situația angajaților în cazul schimbării locului în care angajații își desfășoară activitatea, sau în cazul unei noi angajări care presupune munca la domiciliu sau telemuncă.

1. Care este diferența dintre telemuncă și munca la domiciliu?

Telemunca presupune munca din orice loc care se află în afara biroului. Poate fi o cafenea, un hotel, domiciliul personal, etc.

Cei care lucrează în regim de telemuncă pot avea un program flexibil, fără a fi presați de un interval orar strict.

Acest tip de muncă la distanță este eficient pentru angajații care lucrează individual, și nu au nevoie de ceilalți colegi pentru desfășurarea activității. În ceea ce privește munca la domiciliu, aceasta presupune stabilirea biroului acasă, munca într-un interval orar specificat, și îndeplinirea sarcinilor ca și cum s-ar afla la birou.

2. Ce trebuie să declari în funcție de opțiunea de muncă la distanță aleasă?

Pentru că ai posibilitatea de a alege între muncă la domiciliu și telemuncă pentru angajații tăi, trebuie să știi în ce fel se va schimba contractul de muncă și care dintre cele două opțiuni este mai eficientă.

Pentru a alege cea mai bună opțiune între munca de acasă și telemuncă, trebuie să știi că în cazul telemuncii există mai multe cerințe decât în cazul muncii de acasă, precum:

Pe de altă parte, modificarea contractului individual de muncă în contract de muncă la domiciliu, vine cu schimbări necesare, precum:

3. Declară munca de acasă/telemunca în Revisal – 3 pași simpli

Munca la domiciliu

În cazul înregistrării unui nou angajat care își desfășoară activitatea la domiciliu, în aplicația informatică Revisal se accesează „adăugare contract” → „tip contract” → „contract de muncă la domiciliu”.

În cazul unui angajat care își mută locul de desfășurare a activității de la sediul companiei la domiciliu, se va modifica opțiunea de la „tip contract” din „contract individual de muncă” în „contract de muncă la domiciliu”.

În plus, este necesară completarea datei la care situația angajatului se va schimba, accesând „modificare contract”→„sumar”→„data la care produce efecte”. Aici se va completa cu data de începere a activității în cadrul contractului de muncă la domiciliu.

În cazul în care angajații se întorc la birou, se va modifica acest lucru în Revisal accesând „modificare contract” → „tip contract” → ”contract de muncă individual”.

Din nou, această modificare se va consemna și în „data la care produce efecte”.

Telemunca

Pentru adăugarea unui contract nou de angajare cu regim de telemuncă se va accesa programul REVISAL → „adăugare contract” → „tip contract” → „Contract individual de muncă cu clauză de telemuncă”.

Pentru schimbarea unui contract individual de muncă în contract de telemuncă, se accesează: „modificare contract” → „tip contract” → „Contract individual de muncă cu clauză de telemuncă”.

În plus, este necesară completarea datei la care situația angajatului se va schimba, accesând „modificare contract”→ „sumar” → „data la care produce efecte”. Aici se completează cu data de la care regimul de telemuncă produce efecte.

În momentul în care activitatea în regim de telemuncă încetează, acest fapt se va consemna în contractul angajatului la secțiunea: „modificare contract”→ „tip contract” → ”contract de muncă individual”.

Din nou, această modificare se va consemna și în „data la care produce efecte”.

4. Când trebuie să declari în Revisal schimbarea contractului individual de muncă?

Toate aceste modificări trebuie făcute obligatoriu înaintea producerii evenimentului. Mai exact, conform art. 4 alin. (1) lit. a) din HG 905/2017, datele se transmit catre Inspectoratul Teritorial de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către fiecare persoană care urmează să intre într-un raport de telemuncă sau muncă la domiciliu.

Prin urmare, dacă v-ați hotărât să faceți această schimbare, este important să aveți în vedere că trebuie să declarați munca de acasă în Revisal înainte de producerea efectivă a modificării.

Mai multe despre:

Share:

Înscrie-te la newsletterul nostru