Conform unei decizii recente a Guvernului, înscrierea în REGES-ONLINE a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2025 pentru toți angajatorii. Conform comunicatului postat pe site-ul Ministerului Muncii, această prelungire aduce un răgaz binevenit pentru mediul de afaceri și pentru specialiștii în resurse umane.
Deși inițial termenul fusese stabilit la 30 septembrie 2025, gradul redus de conformare – conform autorităților doar 23% dintre angajatori au reușit până acum să finalizeze tranziția – a determinat autoritățile să adopte o abordare mai realistă și să evite riscul unor blocaje operaționale.
Prin același comunicat, Ministerul transmite că această prelungire nu înseamnă relaxarea responsabilităților, ci mai degrabă o măsură de sprijin și de echilibru administrativ, care le oferă angajatorilor timpul necesar pentru a-și adapta procesele interne și a adopta treptat noul sistem digital.
În primul rând, pentru mediul de afaceri, orice schimbare legislativă sau tehnologică are un impact direct asupra operațiunilor zilnice. Trecerea de la Revisal, sistemul utilizat de ani de zile pentru evidența contractelor de muncă, la REGES-ONLINE, o platformă mult mai complexă și complet digitală, presupune mai mult decât un simplu exercițiu tehnic. Este o mobilizare substanțială de resurse și în același timp o schimbare de fluxuri interne și de raportare.
Dacă termenul pentru înscrierea în REGES-ONLINE ar fi rămas cel inițial – 30 septembrie 2025 – foarte mulți angajatori s-ar fi aflat în imposibilitatea de a respecta legea, din lipsă de resurse, timp sau cunoștințe tehnice. În aceste condiții, riscul de sancțiuni masive și de blocaje administrative ar fi fost foarte ridicat.
Prin prorogarea termenului, Ministerul Muncii dorește să evite un astfel de dezastru și totodată vrea să transmită un mesaj conform căruia statul trebuie să fie partenerul angajatorilor, nu un obstacol birocratic. Această decizie oferă companiilor un răgaz suplimentar pentru a implementa schimbarea în mod organizat și eficient.
REGES-ONLINE este noua versiune digitală a Registrului general de evidență a salariaților (Revisal), gestionat de Inspecția Muncii. Platforma are ca scop digitalizarea completă a relațiilor de muncă, oferind angajatorilor o modalitate mai rapidă, mai sigură și mai transparentă de a administra contractele individuale de muncă.
Spre deosebire de vechiul Revisal, care presupunea instalarea unei aplicații locale și actualizări periodice, REGES-ONLINE este o platformă cloud-based, accesibilă direct din browser, la adresa: https://reges.inspectiamuncii.ro
Pentru specialiștii de resurse umane aceste avantaje înseamnă mai mult timp pentru activități strategice și mai puțin pentru sarcini administrative repetitive.
O veste bună pentru angajatori este că nu trebuie să transfere manual bazele de date existente. Acestea au fost deja migrate de către autorități. Tot ce trebuie să facă firmele este să își creeze un cont în noua platformă.
Pașii de bază sunt simpli:
În plus, Ministerul Muncii pune la dispoziție tutoriale video și ghiduri practice pe YouTube, astfel încât procesul de tranziție și acomodare să fie cât mai simplu.
În comunicatul oficial, ministrul muncii, Petre-Florin Manole, a subliniat că această decizie nu trebuie privită ca o amânare a responsabilităților, ci ca o manifestare a respectului față de mediul de afaceri:
„Am decis să prelungim termenul pentru înrolarea în REGES-ONLINE până la sfârșitul anului, pentru ca niciun angajator să nu fie pus în situația de a primi sancțiuni. Cred că rolul statului este să ofere sprijin și soluții, nu bariere. De aceea, această perioadă suplimentară este un semn de respect față de cei care creează locuri de muncă. Însă, îndemn toți angajatorii să facă demersurile necesare ca până la sfârșitul anului să se înscrie în noua platformă.”
Deocamdată mesajul este clar: nu se va mai prelungi termenul după 31 decembrie 2025. Angajatorii au acum o ultimă șansă să facă tranziția fără presiune, dar trebuie să profite de acest răgaz.
Ai trecut deja prin înscrierea în REGES-ONLINE și ai descoperit pași, provocări sau soluții care i-ar putea ajuta și pe alți angajatori sau specialiști HR? Te invităm să împărtășești experiența ta mai jos în secțiunea de comentarii (sub “Lasă un răspuns”), pentru ca întreaga comunitate să beneficieze de sfaturi practice și exemple utile.