Stabilirea regulilor de plată a contribuțiilor sociale pentru pluriactivitatea salariaților (adică a salariaților care își desfășoară activitățile în mai multe state membre ale Uniunii Europene) este un subiect complex. Având în vedere diversele situații care pot apărea în practică, plata contribuțiilor sociale pentru pluriactivitate este reglementată de o serie de legi și tratate la nivelul UE.
Acestea sunt menite să asigure coerența și eficacitatea sistemelor de securitate socială ale statelor membre, pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor în interiorul Uniunii. Astfel, tratatele relevante în acest scop sunt: Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (acesta este principalul instrument legislativ care se ocupă de coordonarea sistemelor de securitate socială între statele membre) și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 (acest regulament stabilește modul de aplicare a Regulamentului 883/2004 și clarifică aspectele procedurale).
Unul dintre cele mai importante principii care stă la baza coordonării asigurărilor sociale pe teritoriul UE este cel conform căruia un salariat ar trebui să fie supus legislației unui singur stat membru pentru o perioadă dată. În general, aceasta este țara în care persoana își desfășoară activitatea. Acest principiu este important în simplificarea procedurilor administrative și pentru a evita dubla impunere.
Cu toate acestea, există multiple situații de excepții, cum ar fi pentru lucrătorii detașați sau pentru cei care lucrează în mai multe state simultan (pluriactivitate).
Atunci când un salariat este în situație de pluriactivitate (“multistate worker”), desfășurând activități în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, situația devine mai complicată. Dar ea este reglementată în mod specific de legislația UE pentru a asigura claritate și a ajuta la coordonarea sistemelor.
Mai exact, dacă o persoană lucrează în mai multe state membre, regulamentul prevăzut de UE stipulează câteva scenarii, după cum urmează:
Scenariul în care o parte substanțială a activității salariatului este desfășurată în statul membru de reședință a acestuia sau cazul în care acesta depinde de mai mulți angajatori cu sediul în state membre diferite: în acest caz, salariatul și angajatorul vor plăti contribuțiile sociale în statul de reședință al salariatului.
De exemplu, dacă un consultant în resurse umane cu reședința în Germania lucrează 60% din timp în Germania și 40% în Belgia, contribuțiile sociale vor fi plătite în Germania.
În ce privește determinarea statului de reședință al persoanei fizice, acesta reprezintă practic centrul de interes al persoanei respective. Conform prevederilor Regulamentului 987/2009, evaluarea și determinarea centrului de interes se face pe baza informațiilor disponibile care ar trebui să includă:
